ESTONIA îşi ÎNCHIDE ambasada din UNGARIA
Estonia îşi reorganizează reprezentanţa diplomatică în Ungaria şi îşi va închide ambasada din această ţară începând din 30 septembrie, a decis Guvernul de la Tallinn, relatează MTI.
Un comunicat postat pe site-ul Ministerului eston de Externe, joi seara, anunţă că Guvernul a decis să-şi reorganizeze reprezentanţa din Ungaria şi îşi va închide ambasada din această ţară. Un ambasador nerezident în Ungaria va fi numit, potrivit comunicatului.
"Comunicarea eficientă, apropiată dintre Estonia şi Ungaria va continua pe viitor atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi al NATO. La Budapesta, Estonia are un consul general onorific, Andras Bereczki. Activităţile Institutului Eston din Budapesta vor continua", precizează comunicatul.
"Croaţia şi Slovenia, care sunt localizate în zona consulară a Ungariei, vor fi deservite prin acreditări comune ale altor ambasade", adaugă comunicatul.
Potrivit agenţiei chineze Xinhua, ministrul eston de Externe, Urmas Paet, a declarat într-o conferinţă de presă că serviciul extern trebuie să fie flexibil şi că noi ambasade trebuie deschise sau vechi ambasade să fie închise atunci când este necesar, deoarece "bugetul nu este nelimitat".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști. ACTUALIZARE - Cronici
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)