Fratele lui Radu Mazăre, urmărit penal în dosarul în care a fost reţinut primarul Constanţei
Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, este urmărit penal în dosarul în care a fost reţinut primarul municipiului Constanţa, conform Antena 3.
Senatorul Alexandru Mazăre a declarat joi, la ieşirea de la DNA, că anchetatorii l-au anunţat că este cercetat pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii, precizând că până la acest moment nu are nicio interdicţie impusă de DNA, dar se aşteaptă la orice din partea anchetatorilor şi adăugând că nu doreşte să facă alte comentarii despre acuzaţii sau piesele dosarului.
Surse judiciare susţin că senatorul Alexandru Mazăre este cercetat pentru luare de mită după ce ar fi primit şi el bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști. ACTUALIZARE - Cronici
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)