Hunedoara: Ortacii îi comemorează pe colegii uciși acum 5 ani în dubla explozie de la mina Petrila
Ortacii de la mina Petrila comemorează, vineri, împlinirea a cinci ani de la dubla explozie care s-a produs pe 15 noiembrie 2008, în subteranul exploatării de huilă din Valea Jiului.
În urma deflagraţiilor, 13 mineri şi salvatori mineri şi-au pierdut viaţa, iar alte 15 persoane au suferit răni şi arsuri pe corp, având nevoie de luni de zile de îngrijiri medicale în spitale din Petroşani şi Bucureşti.
În prezent, doi dintre supravieţuitorii exploziei mai lucrează la mina Petrila, iar unul la mina Lonea. Ceilalţi mineri s-au disponibilizat sau au ieşit la pensie.
În urma accidentului colectiv de muncă, autorităţile au declanşat o anchetă amplă. Trei persoane din fosta conducere a Minei Petrila au fost trimise în judecată, fiind acuzate de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea unor măsuri de protecţia muncii.
În urma procesului, Tribunalul Gorj l-a condamnat pe fostul director al exploatării miniere, Aurelian Necula, la şase ani şi şase luni de închisoare. Fostul inginer-şef cu securitatea şi sănătatea în muncă, Gheorghe Roşu, şi fostul şef al sectorului aeraj şi al staţiei de salvare minieră, Ştefan Ungur, au primit pedepse de 4 ani de închisoare. Cei trei au declarat recurs, procesul fiind acum pe rolul Curţii de Apel Craiova.

"În memoria celor dispăruţi, în sala de apel a minei va fi organzată o slujbă de pomenire, la care vor participa rudele, apropiaţii şi minerii care vor intra la schimbul al doilea. Slujba va începe la ora 11,00 şi va marca împlinirea celor cinci ani de la explozia din anul 2008", a declarat directorul minei Petrila, Constantin Jujan, citat de Agerpres.
În prezent, doi dintre supravieţuitorii exploziei mai lucrează la mina Petrila, iar unul la mina Lonea. Ceilalţi mineri s-au disponibilizat sau au ieşit la pensie.
În urma accidentului colectiv de muncă, autorităţile au declanşat o anchetă amplă. Trei persoane din fosta conducere a Minei Petrila au fost trimise în judecată, fiind acuzate de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea unor măsuri de protecţia muncii.
În urma procesului, Tribunalul Gorj l-a condamnat pe fostul director al exploatării miniere, Aurelian Necula, la şase ani şi şase luni de închisoare. Fostul inginer-şef cu securitatea şi sănătatea în muncă, Gheorghe Roşu, şi fostul şef al sectorului aeraj şi al staţiei de salvare minieră, Ştefan Ungur, au primit pedepse de 4 ani de închisoare. Cei trei au declarat recurs, procesul fiind acum pe rolul Curţii de Apel Craiova.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)