ICCJ a respins recursul ANI: Astărăstoae nu a fost în incompatibilitate când era rector al UMF, şef la IML Iaşi şi CM
Vasile Astărăstoae nu s-a aflat în incompatibilitate în perioada în care a fost simultan rector al UMF Iași, director al Institutului de Medicină Legală și președinte al Colegiului Medicilor - a decis Înalta Curte de Casație și Justiție.
[P] O istorie sincera a poporului român - comanda online
ÎCCJ a respins recursul ANI, păstrând sentința Curții de Apel Brașov prin care s-a anulat raportul întocmit de ANI privind starea de incompatbilitate a lui Astărăstoae, potrivit b1.ro.
Vasile Astărăstoae, trimis în judecată în aprilie 2014 pentru conflict de interese, a fost condamnat de Judecătoria Iaşi la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, decizia nefiind însă definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile. A doua zi, el şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România, decizie care urmează să intre în vigoare pe 17 aprilie.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)