În țara sa BLASFEMIA e INTERZISĂ prin lege. Acest lider european a stat însă în primul rând la marșul de la Paris spunând Je Suis Charlie
Dacă cei mai mulţi jurnalişti s-au oprit la reprezentanţii Rusiei sau la lideri musulmani care au venit la Marşul Solidarităţii de la Paris, puţini ştiu că unul din cei mai controversaţi lideri este premierul Irlandei,Enda Kenny, ţară în care blasfemia este interzisă prin lege.
Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Premierul irlandez Enda Kenny a luat pate alături de liderii occidentali, duminică, la marșul de solidaritate de la Paris, după atacul asupra revistei satirice Charlie Hebdo, soldat cu moartea a 12 oameni. Prezența șefului guvernului irlandez este cu atat mai surprinzătoare cu cât țara este una dintre cele care pedepsesc aspru orice blasfemie.
Astfel, reviste precum Charlie Hebdo nu ar avea cum să existe în Irlanda. Musulmanii care locuiesc in Irlanda au anunţat deja că vor acţiona în instanţă toate publicaţiile din Irlanda care vor retipări imagini de-ale revistei Charle Hebdo.
Blasfemia se pedepseşte în Irlanda cu o amendă de până la 25.000 de euro.
Blasfemia este definită de sistemul irlandez ca "publicarea unor materiale abuzive sau insultatoare cu privire la probleme considerate sacre de orice religie".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)