Înainte de accident Fernando Alonso ar fi avut un atac cerebral
Ei bine, până când FIA nu va termina investigaţia şi nu va face publice care sunt cauzele accidentului suferit de Alonso în a doua sesiune de teste de la Montmelo, speculaţiile venite din garajele Formulei 1 nu se vor linişti. Din contră.
Ron Dennis s-a întâlnit cu presa dar nu a prezentat nici un film, nici o dată telemetrică şi nici vreun act medical care să îi susţină varianta. A reiterat faptul că Alonso a pierdut controlul monopostului şi că nimic nu a fost în neregulă cu maşina McLaren-Honda.
Se poate. Acum însă corespondenţii presei din lumea Formulei 1 caută în continuare explicaţii despre modul în care Alonso şi-a pierdut conştiinţa la viteza de doar 105km/h, viteza revelată de datele GPS de pe maşinile celorlalţi piloţi.
Felipe Massa declară că Ron Dennis nu are nici un interes să mintă (hm!) fiindcă adevărul va ieşi la iveală după ce FIA va termina investigaţia.
Romain Grosjean, pilotul Lotus are explicaţia şocului aşa de mare suferit de Alonso la această viteză.
Ce spune Grosjean şi corespondentul Auto Motor und Sport puteţi citi pe F1 Manager!

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)