Islanda a abrogat o lege în vigoare de 400 de ani. A interzis UCIDEREA bascilor!
Au trecut patru secole până când islandezii au decis că e momentul să abroge o lege controversată. Și care, din fericire, nu s-a mai aplicat niciodată în ultimele două secole. Islanda a interzis, începând de astăzi, uciderea bascilor. Omorârea străinilor era prevăzută în Constituție de o lege aflată în vigoare de 400 de ani, pe care nimeni nu s-a gândit să o abolească. Dar nici să o aplice.
Conform ziarului La Stampa, Codul Penal al Islandei a fost modificat în mare grabă în 1615, în urma unui incident. Atunci, mai mulți pescari de balene, care proveneau din Țara Bascilor, a ajuns la țărmul insulei din cauza condițiilor meteo nefavorabile de pe ocean. Fără să stea prea mult pe gânduri, islandezii au dat verdictul: nu erau naufragiați, ci invadatori. Iar guvernatorul de atunci, Ari Magnusson, a dat o sentință nemiloasă: cei 32 de oameni au fost condamnați la moarte. Acest episod tragic a fost considerat cel mai mare masacru din istoria Islandei.
Pentru ca acest masacru să aibă o acoperire legală, a fost decretată o lege care prevedea uciderea oricăror persoane străine, care ar fi venit din Golful Biscaya.
La patru secole de la acest incident, islandezii au decis să se împace cu trecutul și cu victimele de atunci, abolind legea absurdă și ”neconstituțională, având în vedere că orice crimă este interzisă în legea fundamentală”.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști. ACTUALIZARE - Cronici
Războiul împotriva Omului
Scandal monstru la Eurovision. Reprezentanta ”non-binară” a Irlandei a făcut un show satanist care i-a pus pe fugă chiar și pe fani
Manuela Hărăbor spulberă filmul lui Ciprian Mega, ”21 de rubini”: ”O mizerie neo-marxistă. Mă întreb de ce nu apare în film cel care a tăiat și a spânzurat în ultimii ani în interiorul BOR-ului și care încă nu a fost înlăturat, respectiv Vasile Bănescu”
Prof. Ilie Bădescu: 21 de rubini
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)