Jurnaliştii ar putea avea o Zi Comemorativă în Calendarul Ortodox
Ioachim Băcăuanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului va propune Sinodului Bisericii Ortodoxe Române instituirea unei Zile Comemorative dedicată jurnaliştilor în Calendarul Ortodox.
Afirmaţia a fost făcută cu prilejul primei ceremonii speciale organizate în ţară pentru pomenirea, în comun, a ziariştilor trecuţi în lumea umbrelor, parastasul de la Bacău fiind dedicat celor nouă "slujitori ai adevărului prin cuvânt", opt dintre ei având vârste cuprinse între 29 şi 44 de ani, ce au murit în ultimii 10 ani în municipiu.
În frunte cu episcopul, preoți, redactori de radio, televiziune, presă scrisă ori cea din mediul virtual, cameramani și fotoreporteri s-au rugat pentru sufletele colegilor lor Cezara Duță, Claudiu Boangiu-Poe, Gina Baciu, Alexandru Ungureanu, Mircea Lupu, Marius Popa, Nicolae Bursuc, scrie Ziarul de Bacău.
Sursa foto: Ziarul de Bacău
"Doresc să fie marcată, aşa cum se cuvine, dăruirea şi sacrificiul profesional, intelectual dar şi fizic al semenilor noştri care şi-au făcut din jurnalism o profesie îndreptată către adevăr şi credinţă. Jurnalistul nu practică doar o meserie, ci are o misiune sacră de căutare a adevărului, de reliefare a nedreptăţilor şi pericolelor ce provoacă oamenii. Ziariştii sunt, aşadar, misionari ai jertfei pentru adevăr şi de zugrăvire a lumii lui Dumnezeu. De aceea e bine ca, din când în când, să ne adunăm întru rugăciune pentru pomenirea celor care nu mai sunt, precum şi pentru sănătatea celor care practică, cu profesionalism această nobilă profesie", a declarat pentru Agerpres episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la finele slujbei de pomenire.
Afirmaţia a fost făcută cu prilejul primei ceremonii speciale organizate în ţară pentru pomenirea, în comun, a ziariştilor trecuţi în lumea umbrelor, parastasul de la Bacău fiind dedicat celor nouă "slujitori ai adevărului prin cuvânt", opt dintre ei având vârste cuprinse între 29 şi 44 de ani, ce au murit în ultimii 10 ani în municipiu.
În frunte cu episcopul, preoți, redactori de radio, televiziune, presă scrisă ori cea din mediul virtual, cameramani și fotoreporteri s-au rugat pentru sufletele colegilor lor Cezara Duță, Claudiu Boangiu-Poe, Gina Baciu, Alexandru Ungureanu, Mircea Lupu, Marius Popa, Nicolae Bursuc, scrie Ziarul de Bacău.
Sursa foto: Ziarul de Bacău
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)