La Bucureşti se comemorează 100 de ani de la GENOCIDUL împotriva armenilor
O serie de evenimente de comemorare a 100 de ani de la Genocidul împotriva armenilor care a avut loc în Imperiul Otoman vor fi organizate vineri, în București.
Potrivit unui comunicat al Uniunii Armenilor din România, transmis AGERPRES, vineri, începând cu ora 11,00, va avea loc la Catedrala Arhiepiscopală Armeană "Sf. Arhangheli Mihail și Gavril" din București Slujba Arhierească de Preaslăvire a martirilor canonizați ai Genocidului împotriva Armenilor din 1915, oficiată de către episcopul Datev Hagopian, întâistătătorul Bisericii Armene din România.
Slujba Arhierească va fi urmată de depunere de coroane și flori la monumentul Genocidului Armean aflat în curtea catedralei.
Începând cu ora 16,30, la Muzeul Național al Țăranului Român va fi vernisată expoziția "Istorisiri armene — de la Ararat la Strada Armenească", urmat de un microrecital susținut de compozitorul Arthur Sahnazarian.
În aceeași zi, de la ora 19,15, va avea loc în Piața Victoriei (la alveola alăturată Parcului Kiseleff), o manifestație în care se va evoca această tristă pagină a istoriei omenirii de istorie.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști. ACTUALIZARE - Cronici
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)