Lista deputaţilor şi senatorilor care au STAT DEGEABA în Parlament anul trecut
Chiar dacă numărul parlamentarilor a atins un record după alegerile din 2012, există senatori şi deputaţi care n-au făcut nimic în afară de a depune jurământul de credinţă, la numirea în funcţie.
33 de senatori şi deputaţi se află în această situaţie, după cum anunţă postul Digi24. Alţi 20 de deputaţi şi 8 senatori au luat cuvântul o singura dată în plen în cele 82 de şedinţe din anul 2013.
Chestionaţi cu privire la această stare de fapt, unii dintre aleşi au recunoscut, fără să vrea, că Parlamentul este supradimensionat.
"Suntem foarte mulți parlamentari acum și dacă ar fi să începem să ne spunem toți opinia asupra unui anumit subiect probabil că ședințele nu s-ar mai termina niciodată. Până la urmă, trebuie să fie și acele furnicuțe care muncesc și care nu trebuie neapărat să fie și văzute", susţine Radu Oprea, senator PSD de Prahova.
Alţii pur şi simplu nu au dorit să dea explicaţii despre activitatea din Parlament într-una din multele lor zile libere.
"Astăzi, duminică, la ora asta este o discuție pe care dumneavoastră doriți să o avem? O duminică plăcută", a spus Valentin Rusu, deputat PNL de Caraș Severin.
Printre parlamentarii fără activitate în 2013 se regăsesc nume cunoscute în politica românească, după cum urmează:
Parlamentarii care nu au vorbit în şedinţe
Ludovic Orban (PNL)
Oana Niculescu-Mizil (PSD)
Kelemen Hunor (UDMR)
Marko Attila (UDMR)
Cristian Rizea (PSD)
Victor Ciorbea (PNL)
Dan Tătaru (PSD)
Theodor Paleologu (PDL)
Eugen Chebac (UNPR)
Mădălin Voicu (PSD)
Horia Grama (PSD)
Valentin Boboc (PSD)
Parlamentarii fără iniţiative legislative
Sebastian Ghiţă (PSD)
Mariana Câmpeanu (PNL)
Titus Corlăţean (PSD)
Oana Niculescu Mizil (PSD)
Ludovic Orban (PNL)
Petre Petrescu (PSD)
Senatorii şi deputaţii au salarii nete de aproximativ 5.000 de lei lunar, însă remuneraţiile cresc considerabil dacă respectivii fac parte din comisii sau din conducerile celor două camere.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)