Maior, ambasadorul României în SUA, Hurezeanu, la Berlin. Lista ambasadorilor numiţi de Klaus Iohannis
George Maior a fost numit ambasador în Statele Unite ale Americii. Totodată, președintele Klaus Iohannis l-a numit pe jurnalistul Emil Hurezeanu ambasador la Berlin.
În conformitate cu prevederile constituționale (art. 91 al. 2 din Constituția României) privind numirea/rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României şi în baza consultărilor cu primul ministru şi cu ministrul Afacerilor Externe, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a aprobat următoarele propuneri de rechemare/numire de ambasadori:
a) Rechemări
•Dl. Mihnea Ioan Motoc, ambasador, Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană
•Dl. Iulian Buga, ambasador în SUA
•Dna Maria Ciobanu, ambasador, Şeful Misiunii României pe lângă Oficiul ONU Geneva
•Dna Silvia Davidoiu, ambasador în Republica Austria
•Dna Daniela Grigore Gîtman, ambasador în Republica Cehă
•Dl. Bogdan Mazuru, ambasador în Republica Franceză şi în Principatul Monaco
•Dl . Ion Jinga, ambasador în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
•Dl. Nicolae Manolescu Apolzan, ambasador, Delegat permanent pe lângă UNESCO
•Dna Răduţa Matache, ambasador în Regatul Suediei
•Dna Simona Miculescu, ambasador, Reprezentant permanent la ONU- New York
b) Numiri
•Dl. Mihnea Ioan Motoc, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
•Dl. Bogdan Mazuru, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Austria
•Dl. Emil Hurezeanu, ambasador extraordinar şi plenipotentiar în Republica Federală Germania
•Dna Luminiţa Teodora Odobescu, ambasador, Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană
•Dl. Cristian George Maior, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în SUA
•Dl. Adrian Cosmin Vieriţă, Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU Geneva
•Dna Carmen Liliana Podgorean, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Argentina şi Republica Paraguay
•Dl. Iulian Buga, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Suediei
•Dl. Mihai Constantin Coman, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Arabiei Saudite
•Dl. Constantin Mihail Grigorie, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Cehă
•Dl. Adrian Mihai Cioroianu, ambasador, Delegat permanent pe lângă UNESCO
•Dl. Ion Jinga, ambasador, Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU
•Dl. Viorel Moşanu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Belarus
•Dl. Adrian Davidoiu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Norvegiei
În privinţa numirilor, "conform reglementărilor şi cutumelor în materie, urmează solicitarea agrementului statelor/organizaţiilor aferente şi audierile în Comisiile de Politică Externă ale Parlamentului, iar apoi emiterea decretelor de numire”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)