Manifestație în favoarea unirii Basarabiei cu România, la București. Cine sunt organizatorii
Duminică 20 octombrie, de la ora 14:00, în Piața Victoriei din București, Asociația civică Acțiunea 2012 va organiza un marș pentru a cere unirea Basarabiei (Republica Moldova) cu România, se arată într-un comunicat remis redacției.
Organizatorii anunță că există posibilități de transport organizat a grupurilor din țară care doresc să participe la eveniment. Pentru detalii accesați aici.
În perioada aprilie-august 2013, în toate județe României, Acțiunea 2012 a organizat campania de strângere de semnături ADUCEM BASARABIA ACASĂ, care își propunea colectarea acestor semnături pentru sprijinirea unei inițiative legislative care va apropia decisiv cele două state românești.
Campania a avut ca prim rezultat strângerea a peste 124 000 de persoane care au semnat pentru Basarabia, din toate județele României iar în luna octombrie inițiativa legislativă va fi introdusă în Parlament, se arată în comunicatul organizatorilor.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)