Marca Steaua, pe care Becali o vrea gratis, PRODUCE bani: Iată DOVADA
Marca Steaua, cea pe care Gigi Becali a folosit-o fără drept timp de zece ani şi pe care ar vrea s-o primească acum gratis, produce bani prin produsele incripţionate cu celebrul logo care sunt vândute în magazine.
[p] LIBRARIE.NET - Cărţile pe care le cauţi
Clubul Sportiv al Armatei Steaua, cel care deţine această marcă, a încheiat un contract cu firma Areon, specializată în produsele de parfumerie şi odorizante, pentru ca această să poată comercializa odorizante auto cu emblema Stelei.
Conform celor de la ProSport, doar în luna decembrie a anului trecut cei de la Areon au vândut 4.000 de odorizante incripţionate cu emblema CSA Steaua, echipa Armatei încasând 2.400 de lei, adică 10% din totatul vânzărilor.
“Vă daţi seama că aceşti bani au fost produşi de pe urma emblemei clubului sportiv, cea cu vulturul. Dar suporterii sunt mult mai interesaţi de sigla notorie, cea cu care echipa de fotbal Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986”, a spus o sursă pentru ProSport.
În cei 10 ani în care a folosit ilegal marca Steaua, Gigi Becali a avut un departament de marketing prin care a comercializat mai multe produse sub acest brand.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)