Mare GAFĂ înaintea meciului Steaua - Ludogoreţ
Liga Profesionistă a ţinut să transmită un mesaj de încurajare Stelei, care astăzi, de la ora 21.45, va susţine manşa tur a play-off-ului Ligii, în compania lui Ludogoreţ. Doar că în formula de start a campioanei apar doi fotbalişti care sigur nu vor juca diseară.
Dacă în cazul lui Tănase (accidentat), gafa ar mai putea fi trecută cu vederea, abia ieri aflându-se de indisponibilitatea mijlocaşului, în privinţa lui Luchin scuzele sunt mai greu de găsit, potrivit prosport.ro Fundaşul dreapta nu este eligibil pentru play-off, după ce a evoluat deja pentru fosta sa echipă, Botev Plovdiv.
Ca tacâmul să fie complet, LPF anunţă că partida va fi transmisă de ProTV. În realiate, partida va putea fi urmărită pe DigiSport, DolceSport şi TVR.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)