Mazăre, gata să RENUNŢE la Primăria Constanţa. Ce condiţii a găsit în AREST
Radu Mazăre, primarul din Constanţa, a anunţat că este dispus să renunţe la această funcţie din cauza problemelor pe care le are cu Justiţia.
[p] LIBRARIE.NET - Cartile pe care le cauti
Edilul a mărturisit asta în faţa judecătoarei de la Curtea Supremă care va decide dacă va fi sau nu arestat preventiv.
"Sunt obosit, însă i-am mulţumit doamnei judecător pentru că a avut răbdarea să asculte, să se uite pe documente şi să înţeleagă ceea ce s-a întâmplat în cadrul acestor noi acuzaţii care mi se aduc. I-am spus la sfârşit, în ultimul cuvânt, că oricum am obosit şi că foarte curând voi renunţa la Primărie pentru că m-am săturat să răspund încontinuu la fel de fel de lucruri la care am fost şi de care sunt acuzat. Nu ştiu care va fi soluţia, s-ar putea să mă întorc, s-ar putea să nu mă întorc, asta este viaţa!", a declarat Radu Mazăre la ieşirea de la ÎCCJ.
Întrebat despre condiţiile din arestul Capitalei, dacă este adevărat că celulele sunt supraaglomerate, Mazăre a negat informaţiile.
"Am găsit nişte oameni destul de chinuiţi acolo. Am încercat ca şi rândul trecut să fie o solidaritate. Oamenii la greu se adună, nu sunt aşa răi şi câini", a mai spus Mazăre.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare în cazul cererii DNA de arestare preventivă a lui Radu Mazăre.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
Scandal monstru la Eurovision. Reprezentanta ”non-binară” a Irlandei a făcut un show satanist care i-a pus pe fugă chiar și pe fani
Manuela Hărăbor spulberă filmul lui Ciprian Mega, ”21 de rubini”: ”O mizerie neo-marxistă. Mă întreb de ce nu apare în film cel care a tăiat și a spânzurat în ultimii ani în interiorul BOR-ului și care încă nu a fost înlăturat, respectiv Vasile Bănescu”
Reacțiunea: 21 de rubini - un film smintitor
Războiul împotriva Omului
Recomandările noastre
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Filmul lui Ciprian Mega, apărat cu năduf de NEPOMENITORI, schismaticii anti-BOR. Ce cred simplii ortodocși: Filmul este o interferență a zonelor demonice. Un preot nu ar trebui să fie regizor. Trebuie să aleagă: Dumnezeu sau Mamona?
O nouă opinie despre filmul lui Ciprian Mega. Pr. Eftimie Mitra: 21 de rubini – artă cinematografică sau propagandă rusofilă? Scandalul din jurul filmului este mai important decât filmul
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)