Mii de croați, sârbi și sloveni afectaţi de criza creditelor în franci elveţieni au ieșit în stradă la Zagreb, denunțând SCLAVIA ÎMPRUMUTURILOR
Aproximativ 10.000 de croaţi care au luat împrumuturi în franci elveţieni au manifestat sâmbătă față de guvern și banca centrală, pe care le-au acuzat că nu i-au protejat împotriva creşterii cursului acestei monede, scrie Agerpres, citând AFP.
Circa 10.000 de persoane, potrivit poliţiei, au mărşăluit prin centrul capitalei Zagreb pentru a protesta împotriva autorităţilor care nu fac nimic pentru a scoate datornicii din "sclavia datoriilor". Cei cu împrumuturi contractate în franci elveţieni au format asociaţia Franak, cerând de asemenea demisia guvernatorului băncii centrale croate Boris Vujcic.
Veniți din toată Croaţia, dar de asemenea din republicile vecine Bosnia, Serbia și Slovenia, manifestanții au mărșăluit spre banca centrală croată, scandând "Împotriva împrumuturilor rechinilor! Vrem să ne regăsim demnitatea!".
Împrumuturile în franci elveţieni au fost foarte populare în multe ţări din Europa centrală în anii 2000, rata dobânzii fiind atunci mai mică decât cea la împrumuturile în moneda locală, aminteşte AFP.
În Croaţia, la o populaţie de 4,2 milioane de locuitori, peste 100.000 persoane s-au împrumutat în franci elveţieni, în special pentru a finanţa achiziţii în domeniul imobiliar. Aproape 60.000 dintre ele au dificultăţi în rambursarea creditelor.
Dar Banca naţională a Elveţiei (BNS) a suprimat la mijlocul lunii ianuarie plafonul minim lăsând liber cursul franc/euro, ridicând cursul francului elveţian şi provocând haos în piaţa valutară.
Croaţia a stabilit atunci rata de schimb pentru plata împrumuturilor la 6,39 kuna (0,84 euro), adică nivelul dinainte de această creștere record. Băncile croate au fost însărcinate să suporte costurile, estimate la 52 milioane de euro de banca centrală.
Protestatarii cer acum reconversia acestor împrumuturi în kuna și revenirea la dobânda iniţială. Discuţiile între debitori, bănci şi ministrul de finanţe sunt întrerupte de la sfârşitul lunii martie.
Fosta republică iugoslavă, în recesiune de șase ani, a aderat la Uniunea Europeană în 2013 dar nu a adoptat încă moneda unică, mai aminteşte AFP.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)