Ministerul Educației: Vaccinurile NU sunt obligatorii pentru înscrierea copiilor la școli și grădinițe. VEZI documentul
Înscrierea la școală sau gradiniță a copiilor nu este condiționată de vaccinarea acestora, informează Ministerul Educației Naționale printr-o adresă răspuns, adresată Asociației Părinților pentru o Educație Sănătoasă(APES) și remisă redacției.
În comunicatul semnat de Vasilica Ștefania Duminică, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, se arată că în conformitate cu legile în vigoare, doar familia este în măsură să se îngrijească de sănătatea și dezvoltarea fizică a copilului. Totuși, școala este obligată să asigure un climat sănătos și să includă în regulamentele interne, aspecte legate de asistența medicală și promovarea stilului de viață sănătos.
De asemenea, se precizează că numai Ministerul Sănătății stabilește calendarul vaccinărilor, printr-un program național și doar părinții pot decide dacă își vaccinează sau nu, copiii.
În concluzie, MEN stipulează că "dreptul la educaţie şi sănătate trebuie asigurat de instituţiile statului împreuna cu familia, înscrierea copiilor în unităţile de învăţământ preuniversitar nu este condiţionată de vaccinarea acestora."
CLICK AICI PENTRU A VEDEA FIȘIERUL ORIGINAL

În Capitolul IV “Rolul unităţilor de învăţământ şi al autorităţilor publice locale în asigurarea şi în menţinerea stării de sănătate a elevilor”, Art. 22. se menţionează: ” Unităţile de învăţământ au obligaţia să informeze părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor că semnarea contractului educaţional include şi responsabilitatea acestora faţă de sănătatea propriilor copii şi în afara şcolii, în vederea asigurării unui climat sănătos la nivel de clasă/grupă şi evitării degradării stării de sănătate a celorlalţi elevi/preşcolari din colectivitate/ unitate de învăţământ, şi să includă în regulamentul de ordine interioară aspecte legate de asistenţa medicală şi promovarea stilului de viaţă sănătos - comunicat al Ministerului Educației Naționale.
De asemenea, se precizează că numai Ministerul Sănătății stabilește calendarul vaccinărilor, printr-un program național și doar părinții pot decide dacă își vaccinează sau nu, copiii.
În baza Legii 649/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor şi a efectuării vaccinărilor, Calendarul vaccinărilor este elaborat de Ministerul Sănătăţii pe baza unui program naţional - comunicat MEN
În concluzie, MEN stipulează că "dreptul la educaţie şi sănătate trebuie asigurat de instituţiile statului împreuna cu familia, înscrierea copiilor în unităţile de învăţământ preuniversitar nu este condiţionată de vaccinarea acestora."
CLICK AICI PENTRU A VEDEA FIȘIERUL ORIGINAL
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
Premierul Slovaciei a fost împușcat de un progresist - transportat de urgență la spital - FOTO/VIDEO. Robert Fico s-a exprimat adeseori împotriva Ucrainei lui Zelenski și a războiului susținut de NATO și a respins Tratatul OMS și ”Circul Covid”. UPDATE
Cel mai important specialist oncolog din Japonia: Vaccinurile Covid sunt vinovate de explozia de Turbo-Cancere
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Rusia e pe cale să cucerească Ucraina - De ce nu sunt Negocieri de Pace?
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)