Ministrul Transporturilor trimite Corpul de Control la Tarom
Surse din Ministerul Transporturilor au declarat că ministrul Transporturilor, Ioan Rus, va trimite Corpul de Control la TAROM după ce sindicatele din companie au sesizat, în cadrul întâlnirii de marți de la sediul ministerului, un management defectuos, iar pe de altă parte, reprezentanții sindicatelor TAROM s-au angajat marți, în cadrul întâlnirii cu Ioan Rus, să respecte orarul de zbor până luni, când va avea loc o nouă întâlnire cu șeful de la Transporturi, informează Agerpres.
„Ministrul Transporturilor a spus că va trimite Corpul de Control la TAROM pentru că sindicatele au sesizat un management defectuos. Până luni se mai poartă discuții. S-a format o comisie cu reprezentanți de la Ministerul Transporturilor, de la sindicate și din companie, care să găsească soluții pentru deblocarea situației de la TAROM urmând ca luni aceste soluții să fie prezentate ministrului Transporturilor. Reprezentanții sindicatului s-au angajat să asigure cursele până luni când va fi o nouă întâlnire (cu ministrul — n.r.)”, au precizat sursele citate.
Marți, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a convocat, la sediul instituției, conducerea TAROM și reprezentanții sindicatelor din companie pentru deblocarea situației apărută la nivelul operatorului aerian care se confruntă cu o lipsă a personalului navigant apt de zbor.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)