ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Senatorul Mircea Geoană a fost audiat, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul cunoscut sub numele de "Mită la PSD", el având calitatea de martor, instanţa dispunând şi citarea lui Cristian Burci cu mandat de aducere, având în vedere că nu s-a prezentat pentru a fi şi el audiat, anunţă Mediafax.

LIVRARE GRATUITA, orice produs. Toate ofertele

Mircea Geoană a spus, în faţa instanţei, că nu a ştiut de încheierea vreunui contract între compania Interagro şi Insomar. El a subliniat că, în calitate de preşedinte al PSD, nu s-a ocupat de finanţarea campaniei electorale din 2009, când a candidat pentru funcţia de preşedinte al României.

Senatorul a precizat că în cadrul unor contexte sociale l-a întâlnit pe omul de afaceri Ioan Niculae, arătând, însă, că nu a discutat niciodată cu acesta despre o potenţială intervenţie la Guvern pentru favorizarea firmelor lui Niculae.

"Am fost martor şi la primul proces. Acolo a fost o decizie de achitare a celor doi inculpaţi. (...) Mi-am menţinut în integralitate declaraţiile făcute în prima instanţă", a declarat Mircea Geoană după terminarea procesului de la Curtea de Apel Bucureşti.
Tot la temenul de joi a fost citat în calitate de martor patronul cotidianului Adevărul şi Prima TV, Cristian Burci. Întrucât nu s-a prezentat pentru a fi audiat, instanţa a dispus citarea lui cu mandat de aducere la următorul termen de judecată, amendându-l totodată cu 3.000 de lei pentru neprezentare.

Instanţa a stabilit ca procesul să continue pe 19 martie.