NOVOROSSIYA. Ruşii vor refacerea unei regiuni istorice din vremea Imperiului Ţarist
Novorossiya (Noua Rusie) este un termen folosit deja de două ori de către Kremlin în declaraţii cu privire la conflictul din Ucraina: prima dată, în aprilie şi a doua oară, vineri. Este vorba despre refacerea unei regiuni istorice din vremea Imperiului Ţarist, care cuprindea aproximativ o treime din actualul teritoriu al Ucrainei - sud şi est.
În a doua parte a secolului al XVIII-lea, Rusia ţaristă câştiga în faţa Imperiului Otoman o regiune care se numea Novorossiya. Regiunea cuprindea actualele provincii Harkov, Lugansk, Doneţk, Kherson, Nikolayev şi Odesa. La începutul Uniunii Sovietice, Novorossiya a devenit parte a Republicii Socialiste Sovietice Ucraina şi a rămas în componenţa Ucrainei după căderea Cortinei de Fier.
Planul lui Putin este recâştigarea acestei provincii istorice, pe care o consideră rusească. Primul pas este folosirea tacticii folosite cu succes de Rusia în R. Moldova - Transnistria - şi în Georgia - Osetia de Sud şi Abhazia.
Conform publicaţiei Gordonua, care prezintă planul lui Putin, în noua regiune ar urma să fie inclusă şi toată Basarabia, chiar dacă provincia nu făcea parte din imperiu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)