Noi probleme în Ucraina! Un deputat proeuropean a fost ASASINAT în estul țării
Două cadavre, între care cel al deputatului Vladimir Rybak din partea partidului Batkivșcina (al fostului premier Iulia Timoșenko), au fost descoperite într-un râu în apropiere de orașul ucrainean Slaviansk, informează Agerpres. Cele două corpuri au fost descoperite la 20 aprilie la periferia localității Slaviansk, de mai multe zile scena unei confruntări între susținătorii federalizării Ucrainei și forțele armate ucrainene.
"Identitatea uneia din victime a fost stabilită astăzi (marți). Acesta este Vladimir Rybak, deputat în consiliul municipal din orașul Gorlovka, din partea partidului Batkivșcina. Cele două victime au fost torturate, înainte de a fi înecate în stare de inconștiență", a precizat ministerul într-un comunicat. "Cauza morții ambelor persoane — traume combinate ca urmare a torturii și înecul acestora, aflați în stare de inconștiență", menționează pe site-ul său Ministerul de Interne.
Potrivit anchetatorilor, de torturarea și asasinarea deputatului Rybak, precum și de uciderea celei de-a doua persoane a cărei identitate nu a fost încă stabilită, sunt suspectați militanții proruși care au ocupat sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din Slaviansk.
Parlamentarul fusese răpit la Gorlovka în 17 aprilie de către patru indivizi în uniforme de camuflaj, care l-au forțat să urce într-o mașină și l-au transportat spre o destinație necunoscută, după cum a relatat un martor.
Renumit pentru simpatiile sale proeuropene, deputatul a fost unul din principalii organizatori ai manifestațiilor din Gorlovka în favoarea unității Ucrainei.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)