Noul Cod Fiscal a fost aprobat de Senat
Senatul a aprobat, luni, proiectul noului Cod Fiscal. Potrivit Realitatea TV, proiectul a primit 90 de voturi "pentru" şi 36 "împotrivă". Patru senatori s-au abţinut de la vot. Proiectul urmează să fie votat şi în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a precizat că actuala legislație fiscală este percepută în mediul economic și social ca fiind "dificil de aplicat", iar actualul Cod Fiscal a fost construit astfel încât să conducă la simplificarea fiscalității și la predictibilitate.
Potrivit ministrului, Codul Fiscal conferă claritate și accesibilitate în aplicarea prevederilor sale prin restructurarea pe baze sistemice a normelor fiscale, transparență în prezentarea principiilor fiscale, corelarea prevederilor între Codul fiscal, Codul de procedură fiscală și legislația conexă, creșterea eficienței de administrare a taxelor, contribuțiilor sociale și impozitelor prevăzute.
"Toate aceste măsuri sunt de natură să contribuie în mod esențial la reducerea evaziunii fiscale, creșterea consumului și stimularea creșterii economice", a spus Eugen Teodorovici.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)