O adolescentă a fost găsită moartă în Parcul Copou din Iaşi. Crima este principala ipoteză a anchetatorilor
O adolescentă a fost găsită moartă în Parcul Copou din municipiul Iaşi, sâmbătă după-amiază. Poliţiştii încearcă acum să stabilească dacă este vorba despre o crimă sau despre o sinucidere, principala ipoteză fiind însă că fata ar fi fost ucisă.
LIVRARE GRATUITA, orice produs. Toate ofertele
Cadavrul fetei a fost găsit în Parcul Copou din Iaşi, trecătorii sunând la 112. Martorii şi poliţiştii ajunşi la faţa locului estimează că fata ar avea în jur de 16-17 ani, însă nu a fost găsit niciun act de identitate asupra acesteia, astfel că deocamdată nu a fost stabilită identitatea.
„În momentul în care echipajul SMURD a ajuns la faţa locului, fata era în stop cardio-respirator. Tânăra avea urme de strangulare, dar până acum nu se ştie dacă şi le-a provocat singură sau dacă este vorba de altcineva”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD de la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi.
La faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje de Poliţie, care au stat de vorbă cu martorii aflaţi în parc la momentul respectiv, ancheta fiind preluată de către un procuror criminalist, care încearcă să stabilască dacă este vorba despre o crimă sau despre o sinucidere.
Surse din rândul anchetatorilor spun că principala ipoteză în acest caz este că fata ar fi fost ucisă.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)