O troiţă maramureşeană va fi ridicată în memoria soldaţilor români căzuţi în Cehia. Pe când şi la Cotul Donului?
O troiţă realizată în Maramureş va fi ridicată în memoria celor 66.000 de militari români căzuţi, răniţi sau dispăruţi în Cehoslovacia(actuala Cehie) în luptele purtate în cel de-al doilea război mondial, informează Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat.
Troiţa va fi amplasată în locul în care, cu 69 de ani în urmă, la 2 iunie 1945, o cruce din lemn a fost ridicată de ostaşii români în memoria camarazilor căzuţi în luptă, în cadrul unei ceremonii la care au participat un număr mare de soldaţi şi ofiţeri ai Armatei Române.
În 1945, soldaţii români au ridicat o cruce din lemn, dar s-a degradat în timp fiind înlocuită în anii '70 de autorităţile locale cu o replică din fier(foto). Noul monument a fost ridicat în luna mai 2014 în locul acestei replici.
"Alcătuit dintr-o troiţă de stejar lucrată de meşteri maramureşeni şi o placă memorială din marmură, monumentul a fost realizat cu susţinerea financiară a Primăriei Caransebeş, prin Casa Municipală de Cultură 'George Suru'. Implementarea proiectului în Republica Cehă a fost asigurată de Ambasada României în Republica Cehă şi de Primăria Dobroutov", se precizează în comunicatul citat.
În acelaşi timp, la Cotul Donului, acolo unde Armata Română a pierdut peste 100.000 de oameni, nu există nimic care să amintească de sacrificiul ostaşilor români.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști. ACTUALIZARE - Cronici
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)