ONG-urile atacă Chevron la Curtea de Apel Bucureşti
Patru ONG-uri cer Curţii de Apel Bucureşti anularea acordurilor în baza cărora compania Chevron a primit dreptul de explorare a gazelor de şist în perimetrul Bârlad şi în trei zone din judeţul Constanţa, anunţă Mediafax.
"Procesul este în faza în care părţile administrează probe, în sensul că fiecare dintre părţi depune acte, noi ca să dovedim că gazele de şist nu sunt bune, Chevron ca să dovedească cât de bune sunt ele. În plus, trebuie să cerem nişte acte care au stat la baza acestor acorduri petroliere, care au fost emise de Guvern şi de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, acte care nu sunt încă la dosar", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.
ONG-urile care au acţionat în instanţă Guvernul, compania Chevron şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale sunt Salvaţi Bucureştiul, Euro-Agora, România Dreaptă şi Greenpeace CEE Români.
Potrivit reprezentanţilor organizaţiilor reclamante, acordul petrolier pentru perimetrul Bârlad a fost dat printr-o Hotărâre de Guvern în anul 2004, în timp ce pentru cele trei perimetre din judeţul Constanţa, respectiv Adamclisi, Vama Veche şi Costineşti, acordurile petroliere s-au dat în 2012.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)