Paradox: supraacciza la benzină aduce mai puțini bani la bugetul de stat
Decizia autorităților de a pune supraacciză la benzină şi motorină nu a adus mai mulţi bani în buget, aşa cum se spera, ci dimpotrivă, statul a încasat mai puțini bani. Motivul este simplu. Din cauza scumpirii excesive a carburanţilor, românii au cumpărat mai puţin combustibil.
De la 1 aprilie până la sfârşitul lunii iunie, în bugetul statului au intrat doar 2,17 miliarde de lei de pe urma accizelor, inclusiv a supraccizei de 7 eurocenţi, relatează Digi 24.
Cu trei luni înainte, încasările au fost cu peste 380 milioane de lei mai mari, iar asta fără suprataxa pe carburanţi, arată datele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Practic, în prima lună după introducerea acestei suprataxe, benzinăriile au vândut cu 6,5% mai puţin faţă de martie, românii cumpărând din ce in ce mai puțină benzină și motorină.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)