Peste 2,1 milioane de elevi s-au înscris la ora de religie până vineri, la ora 18.00
UPDATE Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru Agerpres că până vineri, la ora 18.00, au fost înregistrate în sistemul informatic 2.123.645 de cereri pentru participarea la ora de religie, ceea ce înseamnă 89,75% din baza de raportare.
"Separat de raportarea elevilor din clasele I — XII avem raportarea pentru clasa pregătitoare. Astăzi, până la ora 18.00, au fost înregistrate 138.663 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, din care numărul celor ce au optat pentru participarea la orele de religie este de 129.582, aceasta însemnând un procent de 93,45%", a precizat ministrul.
****
Aproximativ 85% dintre elevii bucureşteni au fost înscrişi la ora de religie până vineri, la ora 12.00, însă mai sunt cereri de validat.
La nivel naţional, în învăţământul preuniversitar sunt 3.095.000 de elevi, dintre care doar 2.359.880 sunt eligibili pentru studiul religiei, restul fiind cei din grădiniţe, şcoala postliceală, dar şi formele de învăţământ seral sau fără frecvenţă.
[p] LIBRARIE.NET - Cărţile pe care le cauţi
Potrivit ministrului Educaţiei, în prezent, religia este predată în şcoli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titulari.
În şcolile din România, religia face parte din trunchiul comun şi este predată pentru toate cele 18 culte recunoscute.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (12)