Petrescu, Stanoevici, Vâlcov, Pricopie, Niţă, printre miniştrii care ar putea fi REMANIAŢI
Ioana Petrescu (Finanţe), Remus Pricopie (Educaţie) şi Constantin Niţă (Economie) se numără printre miniştrii care ar putea fi remaniaţi de premierul Victor Ponta, din viitorul Cabinet urmând să nu mai facă parte nici majoritatea miniştrilor delegaţi, au precizat, pentru Mediafax, surse politice.
Black Friday:Livrare gratuita in 24 de ore!
Sursele citate au arătat că, în afară de Petrescu, Pricopie şi Niţă, care sunt miniştri plini, Ponta ar putea să-i remanieze şi pe Mihnea Costoiu (ministru delegat pentru Cercetare), Bogdan Stanoevici (ministru delegat pentru Românii de pretutindeni), dar şi pe alţi miniştri delegaţi, cu scopul de a comasa ministerele. Miniştri delegaţi mai sunt Darius Vâlcov (Buget), Florin Jianu (IMM-uri şi Turism), Doina Pană (Ape, Păduri şi Piscicultură), Răzvan Nicolescu (Energie), Aurelia Cristea (Dialog social).
Pe de altă parte, surse parlamentare au precizat că premierul Victor Ponta i-ar fi promis liderului PLR, Călin Popescu-Tăriceanu, două posturi de miniştri în viitorul Guvern, unul dintre acestea fiind portofoliul Finanţelor.
Sursele citate au mai arătat că vicepremierii actuali vor fi menţinuţi şi în viitorul Cabinet.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)