Ponta despre Parcul Naţional Văcăreşti: Proprietarii supăraţi vor fi despăgubiţi
Premierul Victor Ponta a anunţat că proprietarii care revendică terenuri în zona Parcului Natural Văcăreşti vor fi despăgubiţi, informează Mediafax. Şeful executivului a fost prezent la deschidereaa Centrului de Observare al Parcului Natural Văcăreşti, Guvernul intenţionând să declare Lacul Văcăreşti drept parc natural.
"Chiar dacă sunt - şi m-am întâlnit puţin mai devreme - proprietari supăraţi, am asigurat că putem să îi despăgubim. Am despăgubit o mulţime de oameni care, de fapt, nu erau propietari şi cărora, cu tot felul de acte false şi hotărâri judecătoreşti, le tot plătim milioane şi miliarde. În cazul de faţă, mă bucur dacă-i despăgubim pe adevăraţii proprietari", a spus Ponta.
Prezent la eveniment, ministrul Mediului, Attila Korodi, a susţinut că în cazul Lacului Văcăreşti vor fi analize clare legate de costul terenurilor. "Vor fi analize clare. Aici avem o mlaştină, să fim sinceri, nu avem altă zonă şi asta spune foarte mult despre aceste evaluări. Cu responsabilitate vă spun, banii care vor merge pe exproprieri se vor da după studii, pentru că e o diferenţă între un centru al oraşului şi o mlaştină", a spus ministrul. Korodi a mai anunţat că, în prezent, sunt 12 cazuri în justiţie care revendică terenuri în zona parcului.
La sfârşitul lunii aprilie, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a dat aviz favorabil pentru ca suprafaţa de 183 de hectare a Lacului Văcăreşti să poată fi declarată de Guvern parc natural. National Geographic România a făcut o documentare în zonă, arătând că aceasta găzduieşte un ecosistem de peste 100 de specii de păsări, mamifere şi reptile.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)