Poroșenko a anunțat acorduri cu Putin în privința gazelor și a frontierei
Sâmbătă seara, după negocierile de vineri de la Milano cu Putin și lideri europeni, preşedintele Petro Poroşenko a dat asigurări că ucrainenii nu vor suferi de frig la iarnă, mulţumită acordului său cu Vladimir Putin privind reluarea livrărilor de gaze naturale ruseşti, cu o săptămână înainte de alegerile legislative cu valoare de test pentru şeful proocidental al statului, anunțând totodată un acord cu Moscova în vederea restabilirii controlului asupra frontierei ruso-ucrainene, o condiţie-cheie, în opinia Kievului, pentru pacificarea estului separatist prorus al ţării, în care conflictul armat s-a soldat deja cu peste 3.600 de morţi şi în care luptele continuă să facă ravagii, relatează AFP, citată de mediafax.ro.
Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.
Duminică, la Doneţk, un bastion rebel, detonări puternice se auzeau, la intervale regulate, dinspre sectorul aeroportului, teatrul unor confruntări intense de mai multe zile.
Poroşenko - ales preşedinte în mai, în baza promisiunii de a restabili pacea în estul ţării şi de a normaliza relaţiile cu Rusia - este în campanie pentru alegerile legislative anticipate pe care le-a convocat pentru a-şi consolida puterea.
"Pot să spun că Ucraina va avea gaze, va avea căldură", a declarat Poroşenko, în contextul în care temperaturile au coborât brusc sâmbătă pe întregul teritoriu ucrainean.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)