Primele măsuri după atentatele de la Paris: Muzeele, bibliotecile, instituțiile de învățământ și piețele alimentare sunt închise
Autoritățile din Paris au anunțat că toate muzeele, bibliotecile, instituțiile de învățământ și piețele alimentare vor rămâne închise sâmbătă, după seria de atentate teroriste comise vineri noaptea în capitala franceză și soldate cu 127 de morți și peste 180 de răniți, dintre care 80 se află în stare gravă, transmite Agerpres.
„Școlile, muzeele, bibliotecile, sălile de gimnastică, piscinele și piețele alimentare vor rămâne toate închise”, a scris primăria Parisului pe Twitter.
Spitalele din capitala franceză au activat așa-numitul „plan alb, ce presupune stare de urgență la toate obiectivele de sănătate publică.
Ministerul Educației francez a anunțat pe rețelele de socializare online că toate excursiile școlare din acest weekend au fost anulate, iar toate universitățile din zona Parisului vor rămâne închise sâmbătă.
Companiile aeriene germane Lufthansa și Germanwings au anunțat că toate zborurile spre Paris se vor desfășura sâmbătă „potrivit programării”.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Recomandările noastre
Locații: Paris
Subiecte: Atac terorist Paris Atentat în Franţa
Organizații: Al Qaida
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)