Propagandă anti-constituțională în școală
Se întâmplă într-o școală de stat din România, finanțată din bani publici. La Liceul Palo Imre din Odorheiu Secuiesc, copiii maghiari au învățat că zona în care trăiesc ei este a Ungariei și că România ar trebui pe viitor să fie mult mai mică, relatează www.ziarharghita.ro.
Cu multă implicare din partea cadrelor didactice plătite de România, copiii au învățat pe 4 iunie, cu ocazia celor 98 de ani de la Trianon, să renege integritatea teritorială a țării în care trăiesc. "În mod normal, dacă în Harghita mai există instituții, directorul acestei școli ar fi dat afară din învățământ împreună cu profesorii care au participat la așa ceva. Să te apuci tu ca educator să faci o asemenea hartă nu înseamnă decât că vrei să educi copiii în direcția de conflict cu România”, susțin jurnaliștii publicației harghitene, completând că elevii sunt puși de educatori și în conflict cu românii care ”le-au furat pământul”.
"Este de neacceptat așa ceva. Să aduci politica separatistă în școli cu mâna cadrelor didactice. Așa ceva nu este permis în nicio țară din această lume. Așteptăm cu mult interes reacțiile autorităților și desigur luarea unor măsuri atât disciplinare cât și penale.”, susține publicația.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)