Protest cu tractoare la Bruxelles faţă de măsurile de austeritate şi Parteneriatul transatlantic
Zeci de tractoare şi peste 1.000 de manifestanţi au "încercuit simbolic", vineri, sediile instituţiilor europene de la Bruxelles, pentru a spune "stop" măsurilor de austeritate şi Parteneriatului transatlantic cu Statele Unite, relatează AFP, citat de Mediafax.
Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
În apropierea sediului Comisiei Europene, unde accesul era filtrat de importante forţe de poliţie, manifestanţii au dat foc unor efigii ale liderilor europeni, amplasate în baloţi de paie.
Potrivit agenţiei Belga, peste o mie de manifestanţi au participat la protest, în special sindicalişti şi activişti ecologişti. De asemenea, aproximativ 30 de tractoare aduse din satele din apropierea capitalei au fost parcate la locul protestelor organizate de manifestanţi în jurul perimetrului instituţiilor europene, blocat de poliţie.
Anterior, protestatarii au desfăşurat pe clădirea în construcţie a viitorului sediu al Consiliului European o pancartă cu sloganul "Merry Christmas and happy austerity" ("Crăciun fericit şi austeritate"). Manifestanţii au pătruns în sediile asociaţiilor europene din industria agroalimentară, "FoodDrinkEurope" şi ale oamenilor de afaceri, "Business Europe".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)