Proteste de solidaritate cu ROŞIA MONTANA la PARIS
La Paris s-au organizat proteste de solidaritate cu România încă din septembrie 2013, în fiecare duminică, până la sfârşitul lui decembrie 2013.
Pe lângă manifestaţiile săptămânale, grupul de aici a mai facut şi altfel de acţiuni menite să atragă atenţia asupra a ceea ce se întâmplă în România. De exemplu, în noiembrie a avut loc Conferinţa generală a UNESCO, iar membrii grupului au distribuit pliante de informare membrilor delegaţiilor UNESCO care nu auziseră până atunci de Roşia Montană.
De asemenea, imediat dupa abuzurile de la Pungeşti, s-a organizat un flashmob în faţa ziarului “Le Monde”. În luna decembrie au avut loc două acţiuni la Ambasada României de la Paris: înainte de petrecerea organizată de ambasadă cu ocazia Zilei naţionale s-au distribuit pliante de informare, iar la sfârşitul lunii s-a facut un flashmob pentru comemorarea victimelor de la Revoluţie.
Tot în luna decembrie, grupul din Paris a intrat în contact cu persoane din alte ţări afectate de exploatarea aurului: Peru, Grecia şi Ecuador. Împreună cu aceste persoane s-a reuşit organizarea unui eveniment (7 ian 2014) cu filme şi dezbateri pe tema extragerii aurului şi a implicaţiilor negative ale acestei activităţi. Au fost proiectate 4 filme, fiecare ilustrând situaţia din câte una din cele patru ţări: România, Peru, Grecia şi Ecuador. Evenimentul a fost o reuşită pentru o primă încercare de acest gen; pe viitor se doreşte continuarea colaborării şi organizarea unor evenimente asemănătoare.
În urma evenimentului din 7 ianuarie, grupul Rosia Montana Paris a fost contactat de către Fundaţia „France Libertés”. Această fundaţie are statut consultativ la Consiliul Drepturilor Omului de la ONU şi ne-a propus să scriem o declaraţie în care să prezentăm situaţia de la Roşia, declaraţie care urmează să fie susţinută la următoarea sesiune de lucru a Consiliului Drepturilor Omului, mai exact la începutul lunii martie. Declaraţia a fost redactată în franceză, engleză şi spaniolă şi va fi semnată şi de alte ONG-uri care sunt acreditate de catre ECOSOC, precum şi de către Alburnus Maior.
Roşia Montana, un loc la marginea prăpastiei
Pe data de 6 februarie, la fel ca în multe alte oraşe din România şi din alte ţări, am sărbătorit Ziua Roşiei Montane în cripta bisericii catolice Saint Sulpice care găzduieşte o parohie ortodoxă română cu o viaţă culturală foarte bogată în ultimii ani.
Programul acestei seri a inclus proiecţia filmului "Roşia Montana, un loc la marginea prăpastiei" care a fost urmată de o dezbatere cu publicul prezent - aproximativ 80 persoane, români şi francezi.
Acest film a fost ales pentru stilul neutru cu care abordează cazul Roşia Montana. În stilul unui documentar observaţional, regizorul independent Fabian Daub surprinde foarte bine părerile diferite ale localnicilor despre proiectul minier propus de RMGC (Roşia Montană Gold Corporation) şi, în acelaşi timp, drama unei comunităţi divizate.
După film, care a fost realizat în 2012, a urmat o trecere în revistă a manifestaţiilor din 2013 din România şi străinătate. Filmul şi prezentarea au stârnit numeroase reacţii. S-au discutat aspecte juridice ale proiectului minier, aspecte legate de riscurile la care ar fi expuşi "minerii" cărora li s-ar propune un loc de muncă şi, în general, localnicii care sunt hotărâţi să nu-şi părăsească locurile natale. S-a subliniat de asemenea potenţialul de dezvoltare al acestei zone prin valorificarea patrimoniului său natural şi cultural, ca alternativă a proiectului minier: turism rural, agricultură biologică, alternativă care nu a putut fi valorificată din cauza statutului de zonă mono industrială pe care îl are Roşia Montana de mai mulţi ani.
Declaraţii
"Partea cea mai grea din toata 'lupta' e să-i faci pe oameni să te asculte cu adevărat, să-ţi dea câteva minute din viaţa lor, să-i faci să-şi dea seama că e un subiect care îi priveşte direct, chiar daca Roşia Montană e la mii de km depărtare. O data ce le-ai atras atenţia, încep să înţeleagă, încep să-şi pună întrebări, iar unii chiar încep să se 'trezească' ". (Ana)
"Consider că evenimentul a fost unul de succes atât dintr-un punct de vedere informaţional cu privire la Roşia Montana, cât şi social, pentru că ni s-a oferit ocazia să interacţionăm cu alţi români din diaspora şi nu numai". (Claudia).
"Mi-au rămas în minte nişte imagini de o frumuseţe naturală surprinzătoare, mi-ar plăcea să pot vizita acest loc, Roşia Montana. Mărturiile localnicilor sunt emoţionante, e într-adevăr abuziv ceea ce li se întâmplă. Vă admir pentru solidaritatea şi implicarea de care daţi dovadă". (Jean-Marie)
Sâmbătă, 8 februarie, s-a organizat o noua manifestaţie, prima din anul 2014, din solidaritate cu manifestaţiile din România, iar câţiva participanţi de la evenimentul din 6 februarie au fost prezenţi şi la protestul de sâmbătă.
[gallery type="slideshow" link="file" ids="19557,19555,19552,19551,19559"]
Fotografii: Ştefan Ataman
Corespondenţă de la Paris de Ana Dulău şi Gabriela Dănilă
Pagina de facebook: https://www.facebook.com/SauvonsRosiaMontana
Evenimentul din 7 ianuarie: https://www.facebook.com/events/264469583701704/
Ziua Roşiei Montane: https://www.facebook.com/events/404327773046159/

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)