Proteste firave la Bucureşti şi Cluj împotriva OUG care permite traseismul politic
Protestele anunţate pe facebook împotriva Ordonanţei de Urgenţă care permite migraţia aleşilor locali la alte partide nu au strâns foarte multe persoane. Conform agenţiei Mediafax, la Bucureşti s-au strâns doar 200 de persoane, în timp ce la Cluj au protestat aproximativ 40 de persoane.
La Bucureşti, cei prezenţi au fost în mare parte, membri ai Uniţi Salvăm, structura "fără lideri" care şi-a însuşit protestele de anul trecut faţă de proiectul de la Roşia Montană.
Ei au cerut: retragerea imediată de către Guvern a ordonanţei de urgenţă pentru migraţia aleşilor locali, semnarea de către partidele principale şi candidaţii acestora a unui Pact Naţional împotriva Migraţiei Politice, prin care se angajează să nu mai accepte aleşi locali şi parlamentari ai altor partide, simplificarea procedurii de revocare a primarilor (legea 286/2006) prin care cetăţenii să poată solicita în mod real referendumuri pentru demiterea edililor în culpă şi reformarea legii partidelor şi a legilor electorale.
La Cluj au protestat, în majoritate, tineri cu orientări de extremă stânga, unul dintre cei mai activi fiind lectorul universitar Cornel Vâlcu.
"Protestul este organizat faţă de OUG care legalizează pentru 45 de zile traseismul politic. Una dintre bolile democraţiei româneşti, care este mutarea politicienilor dintr-un partid într-altul, şi-a găsit o nouă legalizare. Guvernul decide printr-o OUG, nejustificată sub aspectul urgenţei, să aducă spre el politicieni care vor controla votul la alegeri”, a spus Vâlcu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)