ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Uniunea Sovietică nu ar fi câștigat, probabil, războiul împotriva Germaniei naziste ”dacă regimul lui Stalin nu ar fi fost 'așa de dur', a declarat miercuri președintele rus Vladimir Putin, citat de TASS.

Libris.ro – Librarie online – Zilnic noutati si promotii

'Este dificil a spune dacă am fi putut câștiga în condițiile în care puterea nu ar fi fost așa de dură', a lansat șeful statului rus în cadrul unei întâlniri cu profesori și istorici la Muzeul de Istorie din Moscova, transmite Agerpres.

'Și dacă am fi pierdut, care ar fi fost consecințele? Catastrofale!', a exclamat Putin, citat de agențiile de presă ruse.

Autoritățile ruse au de la căderea URSS o poziție ambivalentă față de Stalin. Oficial, el este denunțat pentru teroarea de stat pe care a orchestrat-o din anii '30 și până la moartea sa, în 1953, însă memoria sa este salutată de numeroși ruși și cetățeni ai fostelor republici sovietice pentru rolul pe care l-a avut în înfrângerea Germanie naziste, după cum notează AFP.

Mormântul fostului dictator se află și astăzi lângă zidul Kremlinului, în Piața Roșie, un loc simbol pentru întreaga Rusie.