Remus Cernea, declarat incompatibil de către ANI
Deputatul Remus Cernea a fost declarat incompatibil,joi, de către Agenția Națională de Integritate (ANI), se arată într-un comunicat al instituției.
Astfel, Cernea "a încălcat dispozițiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora 'Calitatea de deputat este incompatibilă cu funcția de (...) administrator (...) la societățile comerciale", menționează ANI.
Conform legii, persoana care este în stare de incompatibilitate nu mai poate ocupa o funcție sau demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data data eliberarii, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.
În replică, deputatul Remus Cernea a spus că nu înțelege decizia ANI, mai ales că și-a dat demisia din calitatea de administrator a acelei firme încă de la începutul anului.
Remus Cernea s-a remarcat prin propunerea unui proiect de lege prin care cultele să nu mai fie finanțate de stat și prin sprijinirea unei inițiative legislative prin care să se permită "parteneriatul civil" între persoane de același sex.

Am ieșit din această firmă la începutul mandatului. Am despus toate actele la parlament, am inștiințat Comisia de Disciplină și Imunități (...) Este de neințeles acest comunicat din partea ANI (...). Am prezentat actele respective și agenției, de aceea sunt suprins - Remus Cernea, deputat.
Remus Cernea s-a remarcat prin propunerea unui proiect de lege prin care cultele să nu mai fie finanțate de stat și prin sprijinirea unei inițiative legislative prin care să se permită "parteneriatul civil" între persoane de același sex.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat
Recomandările noastre
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)