Remus Cernea propune o lege prin care statul să nu mai finanțeze construcția Catedralei Neamului
O propunere legislativă pentru modificarea OG 19/2005 privind realizarea Catedralei Mântuirii Neamului, care prevede ca fondurile pentru ridicarea acestui ansamblu arhitectural să fie asigurate doar de Biserica Ortodoxă Română, a intrat în circuitul legislativ al Senatului.
Remus Cernea este inițiatorul acestei legi care stipulează că „fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, fără contribuții din bugetele Ministerului Culturii și Cultelor, autorităților administrației publice locale ori alte altor instituții publice”, informează Agerpres.
Potrivit expunerii de motive, OG 19/2005 încalcă Legea 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor care prevede la articolul 9 că „statul nu va promova sau acorda privilegii față de vreun cult”.
Propunerea legislativă a fost trimisă pentru avize la Consiliul legislativ și Guvern.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Locații: București
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Parlamentul Romaniei Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)