Revine Mutu la Dinamo? Care e condiția pusă de atacantul lui Ajaccio VIDEO
Atacantul lui Ajaccio a declarat că se gândește să revină la Dinamo, spunând că vrea să-și încheie cariera la echipa sa de suflet.
Vârful de 34 de ani a pus însă și o condiție: revenirea fostului acționar Cristian Borcea, acum aflat în America.
"Vreau să mă întorc în România şi să încep un proiect la Dinamo. Vreau să mă întorc şi să mai joc un an şi jumătate. I-am promis lui Borcea că mă întorc, dacă revine şi el. E posibil să revină la Dinamo", a spus Mutu.
Internaționalul român a declarat că obiectivul său ar fi creearea unei echipe competitive în Europa și detronarea Stelei în plan intern.
"Din ce ştiu eu, media salarială la Dinamo e de 5-6.000 de euro pe lună. Eu la Ajaccio câşti banii ăştia într-o săptămână, dar nu vin la Dinamo pentru bani, vin să ne batem la titlu. Vreau să vin să detronăm Steaua, acesta este obiectivul nostru", a declarat Adrian Mutu citat de Prosport.
Imagini cu golurile lui Adrian Mutu de la Ajaccio
http://youtu.be/szsERyUL8uM

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)