România - cea mai mare creștere economică din UE în 2013
În anul 2013 economia României a crescut cu 3,5% conform INS, depășind estimările analiștilor economici care anunțau o creștere de 2,8%. România a înregistrat astfel cea mai mare rată de creștere europeană pentru anul 2013.
Produsul Intern Brut al României a crescut cel mai bine în ultimul trimestru al lui 2013, înregistrând o creștere de 5,2% faţă de octombrie-decembrie 2012. Este cea mai bună creştere anuală înregistrată de România din 2008 până în prezent, atât la nivel de trimestru cât și pe întreg anul.
Pe ansamblul anului 2013, PIB-ul Uniunii Europene a urcat cu 0,1% conform biroului de statistică Eurostat.
Andrea Schaechter, coordonator al reprezentanței FMI în România, a estimat pentru anul 2014 o creştere economică de 2,2% . BERD România a prognozat pentru acest an o creștere de 2,4%, principalii factori de risc fiind evoluția creditelor neperformante și politica de finanțare a băncilor străine.
Cu toate acestea, România continuă să își plătească cel mai prost angajaţii, după Bulgaria, cu un salariu minim pe economie de 190 de euro. Salariu mediu al românilor în anul 2013 a ajuns la 370 de euro.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)