Românii consumă tot mai puțină electricitate
România a consumat, în 2013, 49,69 TWh de electricitate, cu 5% mai puţin decât în 2012, potrivit ultimului raport privind piaţa de energie electrică.
Potrivit Autorității Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), în 2012, consumul intern a fost de 52,36 TWh. Odată cu consumul a scăzut și producția de electricitate, însă doar cu două procente.
Exportul de energie al României a crescut de două ori în 2013, față de anul precedent, ajungând la 2,47 TWh, în timp ce importurile au scăzut cu 67%, până la 0,45 TWh.
Raportul ANRE arată că Hidroelectrica a fost, în 2013, cel mai mare producător de energie electrică la nivel naţional, cu o cotă de piaţă de 28,2%, devansând Complexul Energetic Oltenia, care fusese lider pe această piaţă în anul precedent.
Printre alți producători importanți de energie sunt Nuclearelectrica (20,6%), OMV Petrom (6,3%), CE Hunedoara (5,2%) şi Electrocentrale Bucureşti (4,6%).
Producătorii de energie din surse regenerabile depășesc 7% din cota de piață.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)