Românii din Voivodina au sărbătorit Ziua Limbii Române
Românii din Voivodina au sărbătorit duminică, 7 septembrie, la Casa de Cultură din Satu Nou, cu sprijinul ICR București, Zilei Limbii Române, cu spectacolul „Sub Zodia Mariei".
Un recital de muzică și poezie a fost pus la punct cu această ocazie de către românii din Voivodina, dedicat celor mai importante Marii ale României,: Fecioara Maria, Maria de Mangop, Regina Maria a României și Maria Tănase.
Prezenți la spectacol au fost dl. Cosmin Victor Lotreanu, consul general al României la Vârșeț, Ion Omoran, președintele executiv CNMNR, Stevan Mihailov, președinte CRS, care s-au adresat publicului, Daniel Magdu și Dorel Cebzan, vicepreședinți CRS, şi Predrag Skaljak, primarul Satului Nou.
„Sub zodia Mariei" este un spectacol emblematic, cu referire la istorie și identitatea națională. Un spectacol al înălțării, ca o rugăciune, de altfel, „Sub Zodia Mariei", care chiar și începe cu o rugăciune, și nu cu una oarecare, ci cu „Rugăciunea către Sfânta Maria", scrisă de Mihai Eminescu.
De această dată, pentru românii din Voivodina. Referința aceasta vine în urma unei smerenii cu expunere mondială: înainte de venirea sa în România, Papa Ioan Paul al II-lea a rostit în limba română, în Piața Sf. Petru din Roma, această rugăciune a lui Eminescu.
Spectacolul „Sub zodia Mariei" este o poveste care începe în Grădina Maicii Domnului, România, pentru că Fecioara Maria ne veghează.
Continuă cu prinţesa bizantină Maria de Mangop, care a avut un rol foarte important în Moldova, fiind soția lui Ștefan cel Mare.
Alteța Sa Principesa Maria, născută Marie Alexandra Victoria, s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în Marea Britanie, fiind fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa Coburg Gotha și duce de Edinburg, și a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei.
Maria era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.
Românii din Voivodina sunt o parte a minorității de naționalitate română din Serbia. Ei trăiesc în 42 de localități din regiunea Voivodina, iar numărul lor atinge 25.410 de persoane, conform recensământului din anul 2011.
Odată cu garantarea autonomiei în Voivodina, limba română a primit statut oficial, împreună cu grafia latină, după cum se precizează în Statutul Provinciei Autonome Voivodina a Serbiei.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)