Rusia ŞI-A MUTAT GRANIŢA LA EST, între Crimeea şi Ucraina
Serviciul rus pentru Migraţie (FMS) a anunţat, vineri, stabilirea unei frontiere de stat între Crimeea, fostă republică autonomă ucraineană anexată la Rusia la mijlocul lunii martie, şi Ucraina, informează Agerpres.
El a precizat că Republica Crimeea nu a impus la frontieră niciun fel de restricţii de circulaţie pentru transportul şi livrările de mărfuri, menţionând că, în curând, vor fi făcute publice normele de trecere a frontierei în conformitate cu legislaţia rusă.
Peninsula din sudul Ucrainei a fost anexată la Federaţia Rusă în urma semnării, la 18 martie la Kremlin, a unui tratat în acest sens de către preşedintele rus, Vladimir Putin, şi liderii proruşi ai regiunii. Documentul a fost ratificat rapid de cele două camere ale parlamentului federal rus şi promulgat apoi de preşedintele Putin, ceea ce a finalizat procedura juridică de unire a Crimeii cu Rusia.
"Frontiera de stat se deschide începând de vineri, 25 aprilie. Vom indica în curând locurile unde vor fi instalate posturi de control şi vom preciza regulile de trecere a frontierei", a indicat şeful interimar al Serviciul rus pentru Migraţie în Crimeea, Petr Iaroş.
El a precizat că Republica Crimeea nu a impus la frontieră niciun fel de restricţii de circulaţie pentru transportul şi livrările de mărfuri, menţionând că, în curând, vor fi făcute publice normele de trecere a frontierei în conformitate cu legislaţia rusă.
Peninsula din sudul Ucrainei a fost anexată la Federaţia Rusă în urma semnării, la 18 martie la Kremlin, a unui tratat în acest sens de către preşedintele rus, Vladimir Putin, şi liderii proruşi ai regiunii. Documentul a fost ratificat rapid de cele două camere ale parlamentului federal rus şi promulgat apoi de preşedintele Putin, ceea ce a finalizat procedura juridică de unire a Crimeii cu Rusia.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)