Rusia e gata pentru un dialog "de la egal la egal" cu Occidentul pe tema Ucraina
Rusia este gata să poarte un dialog "de la egal la egal" cu Occidentul pe tema Ucraina, a anunţat ministrul rus pentru Afaceri Externe, Serghei Lavrov.
Acesta spune că Moscova este "deschisă" negocierilor pe această tema, însă a subliniat că ele trebuie purtate de pe poziţii de egalitate.
"Suntem deschişi unui dialog onest, de la egal la egal şi obiectiv cu partenerii noştri străini pentru a găsi un mijloc de a ajuta întreaga Ucraină să iasă din criză", a declarat Lavrov.
Rusia pare că dă înapoi în conflictul din Crimeea după ce Occidentul a ameninţat cu sancţiuni fără precedent.
Statele Unite îşi întăresc serios prezenţa militară din zonă, trimiţând avioane de luptă în Polonia si Lituania, dar şi un distrugător la Constanţa.
În plus, portavionul USS Bush cu întreaga sa grupare de luptă se află la "porţile" Mării Negre.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)