SONDAJ Românii sunt nemulţumiţii Europei de sud-est
Cetăţenii românii sunt printre cei mai nemulţumiţi din sud-estul Europei, în ceea ce priveşte sistemul de taxare şi politicienii, nemulţumirea faţă de aceste două aspecte fiind un fenomen general în regiune, relevă datele unui studiu realizat de Daedalus Millward Brown, preluat de Agerpres.
Potrivit cercetării, doar unul din zece români se declară mulţumit sau foarte mulţumit de sistemul de taxare (10,5%) sau de politicieni (8,2%).
În contextul în care nemulţumirea faţă de aceste două aspecte este un fenomen general în regiune, referitor la taxe, România ocupă penultimul loc cu o medie semnificativ mai mică decât cea a regiunii (10,5% România, faţă de 14,4% media regiunii).
Singurii mai nemulţumiţi decât românii în ceea ce priveşte sistemul de taxare sunt sârbii, cu un procent de 9,5%.
În ceea ce priveşte satisfacţia faţă de politicieni, România ocupă antepenultimul loc în regiune (8,2%), scoruri mai mici obţinând doar politicienii din Bulgaria (5,7%) şi Croaţia (4,7%).
În ciuda frământărilor sociale din ultima vreme, politicienii turci au de departe cea mai mare susţinere a populaţiei, cu un nivel de mulţumire de trei ori mai mare decât cel din România (30,3%).
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.306 de respondenţi din şapte ţări: România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Turcia, Cehia şi Slovacia. Datele au fost culese în luna august 2013, din Panelul Daedalus Online, iar eşantioanele sunt reprezentative pentru populaţia din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani.
Daedalus Millward Brown este membră a reţelei globale Millward Brown, care are 82 de filiale în 52 de ţări, fiind unul din liderii cercetării de marketing şi expert în cercetări legate de advertising, comunicare de marketing, media şi brand equity.
"Într-un top regional, România e la coada clasamentului când vine vorba de politicieni şi de sistemul de taxare", se menţionează în studiul realizat în şapte ţări din sud-estul Europei, care arată care este nivelul de mulţumire a românilor, comparativ cu statele din regiune, pentru diverse aspecte care contribuie la calitatea vieţii.
Potrivit cercetării, doar unul din zece români se declară mulţumit sau foarte mulţumit de sistemul de taxare (10,5%) sau de politicieni (8,2%).
În contextul în care nemulţumirea faţă de aceste două aspecte este un fenomen general în regiune, referitor la taxe, România ocupă penultimul loc cu o medie semnificativ mai mică decât cea a regiunii (10,5% România, faţă de 14,4% media regiunii).
Singurii mai nemulţumiţi decât românii în ceea ce priveşte sistemul de taxare sunt sârbii, cu un procent de 9,5%.
În ceea ce priveşte satisfacţia faţă de politicieni, România ocupă antepenultimul loc în regiune (8,2%), scoruri mai mici obţinând doar politicienii din Bulgaria (5,7%) şi Croaţia (4,7%).
În ciuda frământărilor sociale din ultima vreme, politicienii turci au de departe cea mai mare susţinere a populaţiei, cu un nivel de mulţumire de trei ori mai mare decât cel din România (30,3%).
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.306 de respondenţi din şapte ţări: România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Turcia, Cehia şi Slovacia. Datele au fost culese în luna august 2013, din Panelul Daedalus Online, iar eşantioanele sunt reprezentative pentru populaţia din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani.
Daedalus Millward Brown este membră a reţelei globale Millward Brown, care are 82 de filiale în 52 de ţări, fiind unul din liderii cercetării de marketing şi expert în cercetări legate de advertising, comunicare de marketing, media şi brand equity.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)