SUA AVERTIZEAZĂ: NU vom accepta prezenţa militarilor RUŞI în UCRAINA
Statele Unite nu vor accepta prezenţa trupelor ruse în regiuni din estul Ucrainei, avertizează Preşedinţia americană, citată de AFP.
"Urmărim situaţia cu atenţie. Nu vom accepta utilizarea forţelor militare ruse în estul Ucrainei", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.
Rusia a mobilizat trupe suplimentare la frontiera cu Ucraina, acuză un oficial de rang înalt din cadrul Administraţiei Barack Obama, după informaţii identice anunţate de Alianţa Nord-Atlantică
"Echipamentele militare şi trupele concentrate în apropierea frontierei cu Ucraina au rolul de a-i susţine activ pe combatanţii separatişti proruşi din estul Ucrainei", afirmă oficialul de la Washington, care a preferat să păstreze anonimatul.
Potrivit Alianţei Nord-Atlantice, NATO a trimis mii de militari suplimentari la frontiera cu Ucraina. "Observăm o nouă suplimentare a efectivelor militare ruse la frontierele Ucrainei. Cel puţin câteva mii de militari ruşi au fost mobilizaţi", a declarat joi Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO.
"Consider că acesta este un foarte regretabil pas înapoi. Se pare că Rusia menţine deschisă opţiunea unei intervenţii în Ucraina. Comunitatea internaţională va trebui să răspundă în mod ferm dacă Rusia va interveni mai mult în Ucraina", a avertizat Rasmussen.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)