SUA impune noi sancțiuni Rusiei
Rusia va fi sancționată încă o dată de Statele Unite ale Americii, a anunțat joi, la Chișinău, senatorul american John McCain.
Acesta a purtat discuții cu deputați din Republica Moldova, arătându-le acestora îngrijorarea Washingtonului faţă de ultimele declarații făcute de Vladimir Putin, informează Agerpres.
”Desigur, avem temeri ce se referă la cele menționate de Putin, în special integritatea teritorială a țărilor din regiune. Noi, în Congresul SUA, republicanii și democrații, vom lucra împreună pentru a sancționa Federația Rusă pentru acțiunile întreprinse la adresa țărilor din regiune. Și am convingerea că acele sancțiuni vor fi susținute în Congresul SUA și vor fi adoptate foarte curând”, a declarat McCain.
Senatorul american se află la Chișinău pentru a doua oară, după ce prima sa vizită oficială a avut loc în 2011.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)