Salariul minim din România, cu 50% mai mic decât în Croaţia, Polonia şi Slovacia
Potrivit unui raport al FMI, salariul minim din România este cu 50% mai mic decât în alte state emergente ale Uniunii Europene, cum ar fi Croaţia, Polonia şi Slovacia, în timp ce Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor în țara noastră este cu aproximativ 40% mai mic decât în cele trei ţări amintite, informează Agerpres. Pe de altă parte, raportul amintește că salariul minim pe economie va creşte până la 850 de lei, de la 1 ianuarie 2014, proces care a avut deja loc, şi până la 900 de lei, de la 1 iulie 2014.
De asemenea, economiștii FMI susțin că majorările salariului minim au avut un impact limitat asupra competitivităţii şi a salariilor acordate la nivel naţional și, în pofida unei majorări cu 10% a salariului minim în 2013, salariile medii din mediul privat au crescut cu numai 3,3%.
Nu în ultimul rând, FMI atrage atenția că o creştere abruptă a salariului minim ar putea pune în pericol opţiunile de angajare pentru cei slab pregătiţi, pentru cei care au un contract de muncă pe termen scurt, ori pentru lucrătorii tineri, iar rata şomajului a crescut până la o medie de 7,3% în 2013, faţă de 7% în 2012.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)