Se lansează proiectul "În spatele Cortinei de Fier. Studiu de caz: România"
În perioada 2 – 5 decembrie 2013, vor avea loc la Bucureşti patru evenimente complementare, în cadrul unuia dintre cele mai mari proiecte dedicate studierii impunerii comunismului. Proiectul „În Spatele Cortinei de Fier. Studiu de caz: România” a fost dezvoltat de către Centrul de Studii în Istorie Contemporană în colaborare cu numeroase asociaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate, cu sprijinul programului Europa pentru Cetăţeni al Uniunii Europene.
Intrarea este liberă.
Astfel, luni, 2 decembrie 2013, de la ora 19:00, va avea loc premiera filmului „În spatele cortinei”, în Studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român. „În spatele cortinei” este primul documentar de lung metraj realizat în condiţii tehnice de excepţie care prezintă instaurarea comunismului în România şi câteva din efectele sale tragice asupra populaţiei. Durata documentarului este de 50 de minute, iar intrarea publicului este liberă. Discuţiile pe marginea subiectului filmului vor continua marți, 3 decembrie, tot în studioul Horia Bernea, prin intermediul unei dezbateri moderate de Sorin Lavric, la care vor participa Christian Mititelu, Dinu Zamfirescu şi Alin Mureşan.
Miercuri, 4 decembrie 2013 va fi prezentată prima încercare de popularizare a subiectului rezistenţei armate anticomuniste: albumul foto-documentar „Rezistenţa armată. O istorie în imagini”. Evenimentul va avea loc la Sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Național al Țăranului Român, începând cu ora 19:00. Seria evenimentelor se va finaliza pe data de 5 decembrie odată cu prezentarea primelor două numere din colecția de benzi desenate dedicată fenomenului Piteşti. Lansarea va avea loc la Biblioteca Națională a României, Mezanin, de la ora 18:00, în cadrul expoziției Muzeului Benzii Desenate.
După lansarea oficială din Bucureşti, proiectul va beneficia de un turneu de promovare în Piteşti, Cluj Napoca, Timişoara, Constanţa, Braşov, Berlin, Riga, Ljubljana, Bialystok şi Stockholm.
Mai multe detalii despre proiect şi lansări sunt disponibile pe www.cortinadefier.ro.
Proiectul este realizat în parteneriat cu:
Occupation Of Latvia Research Society (Letonia), Study Centre for National Reconciliation (Slovenia), Berlin-Hohenschönhausen Memorial (Germania), The Institute for the Information on Communist Crimes (Suedia), Orthnet Foundation (Polonia), Institutul Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale și Interreligioase, Asociația „Sf. Mina”, Fundaţia Konrad Adenauer, Fundaţia Aspera, Fundaţia Arsenie Boca, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Biblioteca Naţională a României, Muzeul Benzii Desenate, We Are Here.
Partenerii media sunt: Historia, The Epoch Times, WebCultura, Radio România Internaţional, Tataia, Ziarul Metropolis, Cooperativa Urbană.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)