Sebastian Bodu se ia de ANAF: NU poate sancţiona un agent economic pentru 3 sau 5 lei. Am sesizat Avocatul Poporului
Acţiunile întreprinse de ANAF în ultimele zile au stârnit un adevărat scandal printre patronii de firme şi nu numai, mai ales că reprezentanţii Fiscului se pare că au dat amenzi usturătoare pentru că au găsit la control câţiva lei în plus sau în minus.
[P] Maria, Regina României. Jurnal de Război, ediţie integrală, necenzurată - comanda online
Astfel, patronii firmelor amendate sau chiar închise de ANAF vor să dea în judecată Fiscul iar unele prevederi legale ar putea fi chiar atacate la CCR, informează Ştiripesurse.
Spre exemplu, într-un magazin din Suceava, inspectorii au găsit pe minus suma de 56.34 de lei, suficient pentru a amenda firma cu 5.000 de lei şi pentru a-i suspenda activitatea timp de o lună.
"O fată a dat rest greşit şi a rămas cu casa pe minus. Cei de la Fisc mi-au spus că au dat cea mai blândă pedeapsă. Am refuzat să semnez procesul-verbal, pe care l-au trimis însă zilele trecute prin Poştă. Amenda am plătit-o fiindcă întotdeauna îmi achit toate dările la stat, dar magazinul nu l-am închis. Oricum banii au fost fiscalizaţi şi a fost doar o greşeală a casierei. Am dat ANAF în judecată", ne-a spus Alexandru Scheul, proprietarul firmei Killer SRL din comuna suceveană Horodnic de Jos.
Acesta are o fabrică de preparate din carne şi 21 de magazine în mai multe localităţi din ţară. Iar, acest caz nu este singular.
Mai mult, fostul preşedinte al ANAF,Sebastian Bodu a explicat pentru România Liberă că unele prevederi ale legii nu sunt constituţionale.
"Au modificat OUG 28/1999 şi au introdus unele prevederi neconstituţionale. Fiscul nu poate sancţiona un agent economic pentru că are 3 lei sau 5 lei în plus sau în minus pe casă.Nu este o chestiune care să modifice baza de impozitare. Este problema patronului şi a gestionarului. Fiscul trebuie să se ocupe de buna colectare a taxelor şi impozitelor, nu să-i înveţe pe gestionar să facă calculele. Disciplina financiară este o chestiune comunistă, care ţinea în trecut de miliţia financiară. Lucrurile erau justificate atunci fiindcă toate firmele erau de stat. Acum ANAF nu are nici o treabă cu banii din casa unei firme private. Nu te pot sancţiona fiindcă bănuiesc că nu ai eliberat bon fiscal. Trebuie să dovedească acest lucru.Este ca şi cum Poliţia, fără radar, te-ar amenda fiindcă ai ajuns mai repede de la Bucureşti la Piteşti şi se prezumă că ai depăşit viteza legală", a precizat Sebastian Bodu, fostul preşedinte al ANAF.
Acesta spune că a sesizat ieri Avocatul Poporului, invocând excepţia de neconstituţionalitate a anumitor prevederi din Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2014, care a modificat OUG 28.
Sebastian Bodu spune că nu se poate adresa direct Curţii Constituţionale (CCR), dar că firmele pot face acest lucru.
"Atunci când cer în instanţă anularea procesului-verbal trebuie să ridice excepţia de neconstituţionalitate. Pe blogul meu am postat modelul de cerere care poate fi utilizat de orice companie care se judecă cu Fiscul", mai spune Sebastian Bodu.
Surse din cadrul instituţiei Avocatul Poporului au confirmat primirea petiţiei depuse de Sebastian Bodu, neputând preciza însă dacă aceasta este singura sesizare în ceea ce priveşte OUG 91. Conform legii, instituţia urmează să dea un răspuns acestei sesizări în 30 de zile, cel mult 45 de zile dacă "cercetarea este mai laborioasă".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)